cifoza

Traumatismele in sine, dar si imobilizarea articulatiilor impusa de aceste traumatisme determina de cele mai multe ori redori stranse, greu reductibile. Limitarea severa a mobilitatii are la baza: organizarea colagenica consecutive edemului intre palnurile de alunecare, retractii musculotendocapsulare, artrita posttraumatica, calusul vicios, osteomul periarticular (uneori, depunerea de calciu se face chiar in grosimea capsulei), cicatricea retractile, fragmentul osos intraarticular.

Indiferent de tipul traumatismului, sechela acestuia se poate manifesta prin unul sau mai multe dintre urmatoarele semne: limitarea mobilitatii, instabilitate, scaderea fortei musculare, incoordonare. Aceste semne reprezinta si justificarea asistentei de recuperare prin kinetoterapie, de refacere a controlului motor. Mai adaugam la semnele de mai sus: durerea, tumefierea articulara si starea osului, care, desi nu reprezinta obiective kinetice, este important sa le luam in seama.

Recuperarea functionala trebuie sa inceapa cu profilaxia redorii sau cel putin cu profilaxia unei redori disfunctionale severe. Odata instalat traumatismul, metodologia recuperarii cuprinde urmatoarele obiective si masuri: gimnastica generala a membrelor sanatoase; posturari pentru evitarea atitudinilor vicioase(flexum, adductie, rotatie externa etc.); exercitii izometrice; miscari active ajutate; exercitii de relaxare-decontracturare.

Tratament coordonare, echilibru si orientare

Intelegem prin coordonare “combinarea ativitatii unui numar de muschi in cadrul unei scheme de miscare continua, lina, executata in conditii normale”. O miscare coordonata, presupune si control, si echilibru. O activitate coordonata este automata, neperceputa constiient, desi ea poate fi indeplinita si constient. Controlul activitatii coordonate este monitorizat prin mecanismul de feed-back al proprioceptiei si centrilor subcorticali. Daca proprioceptia senzitiva sau centrii subcorticali sunt afectati, controlul visual al miscarii, cu interventia centrilor corticali, poate substitui coordonarea miscarii, dar niciodata aceasta nu va fi la fel de fina ca atunci cand feed-back-ul proprioceptive este intact.

Coordonarea miscarilor este un process care se obtine dupa foarte multe repetari, dezvoltandu-se pe masura ce copilul creste. Coordonarea se poate antrena, putandu-se ajunge la performante extraordinare. Sa privim mainile unui pianist sau ale aunui violinist in timpul unui concert si vom realiza amploarea acestor performante.

Pierderea prin boala sau stergerea prin nerepetare, a deprinderilor, obliga pentru dobandirea unei functii motorii normale, ca in cadrul controlului motor sa se acorde o atentie deosebita refacerii deprinderilor motorii, adica controlul coordonarii.

Exercitiile de coordonare trebuie sa se execute de cateva ori pe zi, fara intrerupere, pan ace coordonarea este obtinuta. Pentru a intari perceptia senzoriala corecta a unei engrame corecte se vor utiliza toate mijloacele posibile: explicatii verbale, inregistrari video, desene etc.

Tratament redori articulare

Dintotdeauna, intreaga atentie a gimnasticii clasice s-a concentrat pe miscare, pe amplitudinea maxima a miscarii articulare. In recuperare, adica in asistenta deficitului functional, acest obiectiv este, alaturi de cresterea fortei musculare, principala preocupare a kinetoterapeutului. Se urmaresc, in primul rand, obtinerea unghiurilor functionale si, desigur, in al doilea rand, in masura in care este posibil, redobandirea intregii amplitudini a unei miscari.

O articulatie care prezinta o redoare stransa post-imobilizare- spre exemplu un cot cu redoare in jur de 900– pune doua probleme majore: scurtarea adaptativa a flexorilor si alungirea adaptativa a extensorilor la aceasta angulatie a cotului.

Nelucrand o perioada mai lunga in zona scurtata a lor, extensorii devin slabi in aceasta zona. Reflexul miotatic al extensorilor nu se va mai declansa la nivelul pozitiei de repaus a cotului(cot intins), ci de la flexia de 90.

Marea majoritate a redorilor determinate de leziuni ale tesuturilor moi se corecteaza prin tehnici de intindere tisulara. Fiecare tesut isi are propriul grad de elasticitate sau, invers, de rezistenta la intindere.

Intinderea prin pozitiile(posturile) corective (libere, liber-ajutate, fixate) are avantajul ca poate fi prelungita in timp, permitand pacientului sa desfasoare si alte activitati(uneori chiar profesionale). Cele mai indicate sunt pozitiile seriate fixate in orteze amovibile, care se schimba pe masura ce se castiga, prin exercitii, noi unghiuri de miscare articulara.

Intinderea prin mobilizre pasiva reprezinta, impreuna cu diversele ei tehnici de realizare, un important mijloc kinetic de limitare a redorilor. Desigur, dintre toate aceste tehnici, cea asistata-executata de mana kinetoterapeutului- este cea mai valoroasa. Mana kinetoterapeutului imprima si controleaza forta, viteza, directia, gradul miscarii si intinderii.

Lasă un răspuns